Aparent filmul este un thriller plin de suspans. O povestire în al cărei final autorul ne spune clar ca nu este vorba decât de un (din punct de vedere politic pentru acel timp) inofensiv film de groaza, de un psihopat, deci un caz particular.
Filmul oferă posibilitatea de a reflecta critic asupra instituțiilor statului democratic.
Totuși pana la deznodamantul final, momentul clarificari, show-downul, suntem confruntati cu o situatie in care nimeni la aceea vreme si poate si astazi, nu si-ar dori sa o traiasca. Este vorba despre acea atmosfera represiva din ani de varf ai razboiului rece, perioada despre care se stie ca in west, mai precis in tari ca U.S.A. conservatorismul facea legea si orice persoana ce se distanta putin de regurile severe ale acestei ideologi ar fi putut fi victima unei represiuni ascunse din partea autoritatilor. Este bine cunoscuta influenta avuta de House Un-American Activities Committee in sociatatea americana a acelor ani ca de altfel si faimosul presedinte a carei perioade de guvernare este cunoscuta si sub numele de era “McCarthy”.
Acest film pare a fi un răspuns artistic subtil dar foarte puternic la atmosfera de represiune politica și teama din rândul celor ce gândeau altfel decât norma impusa “de sus” la acea vreme.
Acțiunea filmului pune sub semn de întrebare autoritatea statului democratic prin instituțiile sale. Puterea statala. Teme care la acea vreme erau dezbatute in lumea filozofica. Michel Foucault publica in acelasi an cunoscutul essay Madness and Civilization.
Faptul ca filmul se termina prin a prezenta principalul vinovat al acestei stari de suspans, ca un simplu psihopat, fratele “ei”, nu face altceva decat a elibera filmul de orice suspiciune ideologica, motivele invocate pana acolo pierzandusi valabilitatea si ramanand ca false interpretari in cadrul incercari de a investiga cazul a spectatorului. Un joc intre autor si spectator. O decizie esentiala luata de Premminger, prin care se pare ca a scapat filmul si poate si pe el insusi de cenzura americane dela aceea vreme.
